Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

marți, 27 martie 2012

Pe planeta Pământ au fost deja primite mai multe mesaje misterioase de la civilizaţiile extraterestre

În anul 1977, un mesaj de origine necunoscută a fost înregistrat de un radiotelescop american. Un alt fapt senzaţional, care a rămas până în ziua de azi inexplicabil, este acela că după aceea, câteva luni mai târziu, o emisiune a unui post englez de televiziune a fost întreruptă complet timp de 4 minute, de un anume Vrillon care s-a recomandat ca aparţinând de Comandamentul Galactic Ashtar.
Pe data de 15 august 1977, astronomul voluntar Jerry R. Ehman a participat la proiectul SETI demarat de Universitatea Statului Ohio, care a folosit radiotelescopul său, supranumit „Marea ureche”. Cu această ocazie, el a fost martorul recepţiei prin radiotelescop a unui semnal extrem de puternic. El a tipărit la imprimantă întreaga înregistrare a semnalului, încercuind şirul remarcabil de cifre care reprezenta codificarea misteriosului semnal şi nu s-a putut abţine să îşi exprime uimirea, notând cu un creion pe marginea documentului „Wow!”. De atunci şi până în prezent, această exclamaţie de uimire („Wow!”) a devenit numele cu care sunt desemnate astfel de semnale misterioase, precum cel în cauză.

Era oare aceasta o interferenţă radio de origine umană sau era vorba de o radio-transmisie inteligentă ce aparţinea fraţilor noştri (extratereştrilor) care provin din alte stele? Încă nu se ştie cu exactitate nimic în această directie. Cercetările perseverente ale astronomilor nu au clarificat nici până în ziua de azi care era sursa semnalului „Wow!”, care nu a mai fost detectat în niciuna dintre multiplele cercetări de acest gen care au avut loc de atunci.
La ora actuală, Institutul de Cercetare SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence - Detectarea Inteligenţelor Extraterestre) din California (SUA) se pregăteşte să reia cercetările, dezvoltând în acest scop o reţea specială de radiotelescoape, numită Allen Telescope Array (ATA) - Reţeaua de Telescoape Allen. Acest nou model de reţea este alcătuit din zeci de antene parabolice având, fiecare dintre ele, un diametru de 6 metri şi care sunt interconectate pentru a forma un ansamblu mult superior, prin sensibilitatea recepţiei, în raport cu cea mai performantă antenă parabolică ce există în prezent, aparţinând observatorului din Arecibo. ATA a devenit deja operaţională în anul 2007 cu 45 de telescoape, dar va fi finalizat abia peste 3 ani, când vor fi în funcţiune 350 de telescoape ce vor fi interconectate pentru a forma un ansamblu de o mare sensibilitate. Dincolo de banalitatea acestei ştiri, putem să ne dăm seama că o investiţie gigantică de acest gen arată că aceia care au conceput acest proiect ştiu foarte multe şi chiar sunt siguri că există alte civilizaţii extraterestre, din moment ce au fost dispuşi să investească sume uriaşe pentru a construi un astfel de instrument gigantic. În curând va fi demarat un proiect pentru a orienta ATA în direcţia de unde a venit mai demult semnalul „Wow!” şi a-l calibra cât mai precis pe aceeaşi frecvenţă de vibraţie”, a declarat Seth Shostak, astronom-şef al Institutului de Cercetare SETI.

Cu toate că respectiva zonă a cerului a fost deja investigată de nenumărate ori, ATA ar putea descoperi ceva nou datorită sensibilităţii sale extraordinare şi a ariei sale specifice de acoperire spectrală, care sunt mult mai mari. De la evenimentele care s-au petrecut în anul 1977, astronomii s-au străduit să argumenteze că semnalul care a fost captat atunci provenea de pe Pământ. Cu toate verificările, ei nu au descoperit nicio eroare în sistemul de operare al telescopului şi nici nu au putut indica o sursă de energie terestră care să poată explica puterea şi frecvenţa acelui semnal, care a durat 72 de secunde, perioadă care corespundea exact intervalului de observare specific telescopului! Dincolo de aparenţe, semnalul „Wow!” este una dintre cele mai mari enigme pentru „vânătorii” de extratereştri şi ea a inspirat chiar o scenă din celebrul serial „Dosarele X”. Ehman însuşi a declarat că atunci când a văzut pentru prima oară datele ce au fost înregistrate de telescopul „Marea ureche”, nu s-a gândit la început că acestea au o origine extraterestră. „Reacţia mea spontană a fost să scriu „Wow!”. Nu mă aşteptam să se petreacă aşa ceva. Am realizat că sunt martorul unui eveniment extrem de interesant şi că merită să studiem în profunzime ce reprezintă el de fapt.” În anul 2007, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la acest eveniment, Ehman şi-a actualizat raportul cu privire la semnalul „Wow!”, dar concluziile sale au rămas aceleaşi: „Problema sursei misterioase a acestui semnal rămâne deschisă. Trebuie să recunoaştem că nu avem încă destule informaţii. Nu putem trage altă concluzie decât că ar putea fi un semnal ce provine de la o civilizaţie extraterestră.”

Senzaţional!

Mai târziu, la câteva luni după captarea acelui semnal („Wow!”), o emisiune a Televiziunii engleze a fost brusc întreruptă de un mesaj transmis de o fiinţă care s-a prezentat ca fiind de origine extraterestră.

În seara zilei de 26 noiembrie 1977, în sudul Angliei s-a petrecut ceva uluitor. Utilizând o tehnologie care nici astăzi nu este accesibilă pe planeta Pământ (decât eventual unor cercuri foarte restrânse), o voce neidentificată a întrerupt emisiunea postului Independent Televison News şi a adresat pentru prima dată în direct telespectatorilor, în limba engleză, un mesaj alcătuit din circa 600 de cuvinte. (Înregistrarea audio completă a acestui mesaj misterios este disponibilă pe YouTube.) Frecvenţa sonoră respectivă a început fix la ora 17:10 şi a durat aproximativ 6 minute. O agenţie guvernamentală din Marea Britanie a încercat fără succes să blocheze semnalul respectiv. La scurt timp după aceea, atât postul de televiziune respectiv, cât şi Poliţia au primit mii de apeluri telefonice. Ulterior, autorităţile şi-au cerut de 3 ori scuze pentru această întrerupere, calificând mesajul drept o banală transmisiune pirat sau chiar o farsă, dar cu toate acestea, până în prezent sursa enigmatică a acelei „farse” nu a putut fi niciodată identificată. Pentru aceia care sunt capabili să vadă dincolo de aparenţe, acest aspect este cât se poate de semnificativ. Chiar dacă pentru cei sceptici, aceasta nu înseamnă, ca de obicei, nimic, pentru cei care sunt înzestraţi cu inteligenţă şi intuiţie este aproape evident că această întrerupere a unei emisiuni de televiziune nu putea fi realizată de oricine pe vremea aceea. Acest aspect indică o enigmă tulburătoare care, corelată cu faptul că mesajul respectiv a fost definit încă de la bun început ca având o provenienţă extraterestră, ne face imediat să gândim că acela a fost şi rămâne chiar un mesaj ce provine de la o civilizaţie extraterestră.

Vă oferim în cele ce urmează textul integral al mesajului ce a fost transmis în 26 noiembrie 1977: „Acum vă vorbeşte Vrillon, reprezentant al Comandamentului Galactic Ashtar. Timp de mai mulţi ani, unii dintre voi ne-aţi văzut pe cer sub forma unor lumini. Ne adresăm vouă cu iubire, în pace şi înţelepciune, aşa cum am făcut aceasta cu fraţii şi surorile voastre de pe întreaga voastră planetă Pământ. Vrem să vă avertizăm despre destinul rasei şi al lumii voastre şi intenţionăm să vă sfătuim cu înţelepciune pentru a putea să comunicaţi semenilor voştri care este calea cea mai bună pe care trebuie să o adoptaţi pentru a evita în felul acesta toate dezastrele care ameninţă atât lumea voastră, cât şi fiinţele din lumile noastre care se află în preajma voastră. Va fi bine să învăţaţi să acţionaţi cu iubire şi înţelepciune pentru a putea să participaţi la marea trezire spirituală ce va avea loc atunci când planeta voastră va trece într-o nouă eră a Vărsătorului. Această nouă eră de profunde transformări ar putea să fie pentru rasa voastră o perioadă de iubire, bunăvoinţă, mare pace şi evolutie, cu condiţia ca aceia care vă conduc să devină conştienţi de forţele malefice care le pot întuneca în întregime judecata.

Ascultaţi acum în linişte şi cu atenţie ce am să vă spun, căci această şansă s-ar putea să nu se mai repete. De mulţi ani de zile, savanţii voştri, guvernele şi comandanţii militari nu au ţinut seama de atenţionările noastre. Ei au continuat să realizeze experimente cu forţa malefică a ceea ce voi numiţi energie nucleară. Bombele atomice pot distruge Pământul şi chiar fiinţele din lumile voastre surori într-o singură clipă. Reziduurile sistemelor energetice atomice vor otrăvi planeta voastră pentru mii de ani de acum înainte. Noi, care am urmat calea evoluţiei de o perioadă mult mai lungă de timp decât voi, am realizat demult că aceasta, energia atomică, este întotdeauna direcţionată împotriva vieţii. Nu are aplicaţii paşnice. Cercetarea şi folosirea ei trebuie să înceteze neîntârziat, altfel riscaţi să vă autodistrugeţi. Toate armele voastre nimicitoare şi nefaste trebuie să fie de îndată eliminate. Vremea conflictelor şi a războaielor trebuie să devină pentru voi ceva de domeniul trecutului. Luaţi aminte, căci rasa din care faceţi parte ar putea să progreseze cu uşurinţă spre cele mai înalte niveluri ale evoluţiei, dacă vă veţi arăta demni de aceasta în faţa lui DUMNEZEU. Nu vă mai rămâne decât puţin timp pentru a învăţa să trăiţi cu toţii împreună în iubire, pace şi bunăvoinţă.

Peste tot pe această planetă mici grupuri sunt inspirate de noi şi vă învaţă deja aceasta, ei se află aici pentru a vă transmite lumina plină de înţelepciune a noii ere care se naşte. Sunteţi liberi să acceptaţi sau să respingeţi învăţăturile lor autentice, dar luaţi aminte căci numai aceia care vor învăţa să trăiască în pace şi iubire vor avea cu siguranţă acces la sferele superioare ale
evoluţiei spirituale.

Vă vorbeşte acum Vrillon, un reprezentant al Comandamentului Galactic Ashtar. Trebuie să mai ştiţi că există numeroşi profeţi şi ghizi spirituali falşi ce acţionează în lumea voastră. Ei vă iau şi apoi vă consumă energia – pe care voi o numiţi bani – şi apoi o utilizează în scopuri malefice, oferindu-vă în schimb doar mizerii fără valoare. Pentru aceia dintre voi care au trezit bunul simţ şi intuiţia, Sinele vostru divin, profund vă va apăra cu uşurinţă de toate acestea. Învăţaţi neîntârziat să fiţi atenţi la vocea voastră interioară, care vă ajută să discerneţi adevărul de eroare, permiţându-vă astfel să evitaţi starea de confuzie, haosul lăuntric şi minciuna. Învăţaţi să ascultaţi această voce divină, care se află în fiecare dintre voi şi îndreptaţi-vă pe calea evoluţiei spirituale fiind totodată perseverenţi. Să ştiţi că de mai mulţi ani, noi am urmărit toate progresele pe care le-aţi făcut, aşa cum şi voi aţi urmărit luminile (vehiculelor) noastre ce apăreau pe cerul vostru. Acum aţi aflat că noi suntem aici şi să ştiţi că există, pe Pămănt şi în jurul lui, mai multe fiinţe decât savanţii voştri vor să admită.
Suntem profund îngrijoraţi pentru voi şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a vă ajuta pe drumul vostru către lumină. Nu vă temeţi şi daţi-vă seama că tot ceea ce aveţi de făcut implică doar să căutaţi să vă cunoaşteţi şi să vă înţelegeţi cu adevărat pe voi înşivă, pentru a trăi în armonie şi iubire cu legile Pământului. Noi cei din Comandamentul Galactic Ashtar vă mulţumim pentru atenţia acordată. Vom părăsi acum planul existenţei voastre pământeşti. Fiţi binecuvântaţi în numele iubirii supreme şi al adevărului cosmic.”

Redăm acum transcrierea celor trei mesaje prin care televiziunea şi-a cerut scuze pentru această stranie întrerupere inopinată a programului. Primele două mesaje au fost incluse în principalul buletin de ştiri al postului respectiv de televiziune, ce a fost difuzat în aceeaşi seară, iar cel de-al treilea a fost difuzat noaptea pe postul de radio Independent.

Primul mesaj„Suntem deja conştienţi că telespectatorii noştri din unele zone ale ţării s-au confruntat cu anumite întreruperi ale semnalului sonor. Ne exprimăm regretele şi vom face tot posibilul să remediem această problemă.”

Al doilea mesaj„În regie, inginerii noştri fac deja eforturi pentru a descoperi sursa a ceea ce ei numesc o «transmisiune pirat», care a durat aproximativ şase minute, în timpul buletinului de ştiri al I.T.N. din această seară. Telespectatorii din regiunile Berkshire şi Hampshire, ce sunt deserviţi de staţia de emisie din Hannington, s-au confruntat deja cu această problemă. Ei au auzit o voce, care a înlocuit-o pe aceea a crainicului şi care spunea ceva de genul: «Locuitori ai Terrei, depuneţi armele, acesta este un mesaj din spaţiu.» Mii de telespectatori au telefonat după aceea la Southern Television, la Poliţie şi la noi, la I.T.N. Purtătorul de cuvănt al Regiei Autonome de Difuziune a declarat: «Este primul incident de acest gen din Marea Britanie». Poliţia din Winchester a declarat că unele persoane au fost chiar speriate de acest mesaj şi că un ofiţer de poliţie a trebuit să se deplaseze la domiciliul unei doamne pentru a o linişti. Sperăm ca acest buletin de ştiri să nu fi fost şi el întrerupt şi vă urăm tuturor o seară frumoasă.”

Al treilea mesaj„Regia autonomă de televiziune nu poate explica mesajul misterios care a întrerupt emisia postului Southern Television. Vocea lentă şi profundă a declarat printre altele că «toate armele voastre nefaste trebuie să fie suprimate. Nu vă mai rămăne decât puţin timp pentru a învăţa să trăiţi în pace». Postul TV a fost asaltat de apeluri telefonice din partea unor persoane panicate, care cereau explicaţii. Aşa cum susţine directorul de emisie, John Ginnery, incidentul care a apărut ar putea avea mai multe cauze: «Nu suntem siguri că a fost vorba de o transmisiune pirat. Ştim doar că s-a produs o suprapunere de voci care spuneau lucruri a căror înregistrare exactă nu o deţinem. Am primit numeroase mărturii şi multe telefoane. Nu ştim ce a fost. Emisiunile noastre sunt în mod evident supravegheate de către centrul operaţional, dar în acest caz noi nu am detectat decât un fâşâit şi distorsiuni
ale imaginii. Am primit numeroase mărturii de la oameni, dar repet, nu ştim ce anume a fost. - Independent Radio News. Este ora 12 şi 6 minute.»”


- va urma -

Sursa : yogaesoteric

3 comentarii:

  1. Da, si eu cred cu totul adevarat ceea ce s-a intamplat in Anglia sau America acelor ani.
    Mai aduceti-va aminte ca Mantuitorul nostru a aparut in diverse ocazii in viziunilor unor oameni sau chiar cunosc un exemplu cand Maestrul IIsus, in timpul unei slujbe de sfarsit de an , consacarata vindecarilor, a fost vazut dupa altar, apoi traversand naosul principal al bisericii, iar a dat siindrumarea : "Pregatiti-va sa aratati iubire pentru intregul univers." Aceasta s-a intamplat in New York in biserica Sfantul Bartholomeu, acolo unde predica un preot foarte iubit de enoriasi, un preot care mereu, in tot ceea ce facea afirma ca ii sta alaturi insusi Mantuitorul., eu am citit despre acest moment important,in cartea Modelul Divin, scrisa de autorul Baird Spalding, am fost si sunt f.incantata,am gasit cartea in 2006 cand ceva sau cineva m-a "indrumat" sa o gasesc, dar e o poveste un pic mai lunga, frumoasa si probabil necesita alt moment pentru a fi povestita, in fine doresc sa va spun ca ma aflam anul trecut in Italia, intr-un oras care se cheama Crema, acolo se gaseste o biserica care se numeste la fel, Sf.Bartholomeu, intr-o zi am remarcat un afis care anunta ca intr-o anumita data, la Biserica Sf.Bartholomeu va avea loc un concert dar nu unul obisnuit dupa canoanele religioase zic eu, mai stiu si eu acum, am descoperit acea biserica, pentru ca era oarecum in drumul meu spre lucru , in apropiere era si o statie de autobuz pe care o foloseam des, dar intr-o zi, tocmai ca-mi ramasese timp pana la sosirea autobuzului am intrat in acea bisericuta, am dat tarcoale cum se spune si pe dinafara, pentru ca locul si pregatirile nu-mi pareau neaparat ca ar fi fost in plina activitate avand in vedere ca nu mai era asa mult timp pana la momentul de inceput al acelui concert, am intalnit undeva inafara bisericii amenajat un cort, bancute care urma sa gazduiasca "ceva", ceva spun pt.ca nu prea intelegeam, dar totusi am descoperit pe un soi de panza care probabil urma sa fie folosita pe post de ecran, probabil s-ar fi proiectat unele si altele in scopul pentru care era amenajat, am descoperit si o pictura, reprezentandu-l pe Iisus alaturi de unii dintre discipolii sai spunandu-le, "Iubiti-va unii pe altii asa cum V-am iubit si Eu." Am fost emotionata sa "intalnesc" asa ceva, mi-am adus aminte de ceea ce eu aflasem deja prin intermediul cartii Modelul Divin,am fost emotionata si deasemeni bucuroasa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mc, pentru informatiile impartasite cu noi. Voi cauta si eu acest eveniment din New York din biserica Sfantul Bartholomeu, dar dupa ce vom termina cu acest mesaj , zic eu ffff interesant !!!

    RăspundețiȘtergere
  3. nu stiu cit este de real, dar concluzia este :fara arme,fara ura, o lume mai buna asta foloseste omenirii, distrugerea este sfarsitul a tot...

    RăspundețiȘtergere

Multumesc ca esti alaturi de mine.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (65) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) Access Consciousness (1) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (73) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (16) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)