Facebook Like

Tu nu ești singur

EMAG

duminică, 29 ianuarie 2017

Începând din nou: ieșind din timp24 ianuarie 2015, Lauren. Raportul 5D

Multumim Doamnei Ana Nicolai pentru traducerea acestui mesaj.


Bun venit la toate lucrurile noi! Lucrurile bune, lucrurile rele, lucrurile magice… TOATE sunt noi și toate sunt VOI.
Împreună – cumva cu chiu cu vai – am reușit să ieșim cu bine din vibrația 9 ce a definit fiecare nuanță a ultimelor 12 luni… un supraton omniprezent ce ne-a colorat viața și lumea cu o senzație clară de finalitate, la fiecare cotitură. N-a mai rămas nicio îndoială că viața pe pământ este/a fost schimbată radical și, deși e posibil să fim un pic mahmuri de pe urma lui 2016, în spatele dezorientării adusă de o tranziție atât de importantă, cei care se eliberează de dualitate au senzația clară a „ajungerii la starea de siguranță”.
Paradoxul este că această senzație interioară de siguranță ce înmugurește apare într-un moment în care lumea și tot ce cuprinde ea sunt (din câte se pare) cele mai nesigure. Iar pentru cei care își întrupează pe deplin sufletul este exact cum ar trebui să fie… cum a fost proiectat să fie (de noi, pentru noi), chiar de la începutul „timpului”.
          Acceptarea tuturor lucrurilor face posibile toate lucrurile. 
Este adevărat că pe măsură ce cei treziți se întorc cu susul în sus, lumea (3D) va continua să fie întoarsă cu susul în jos (este doar legea polarității, atât de prevalentă în dualitate), dar doar până când omenirea va fi îmboldită îndeajuns de mult să se trezească, să se unească în solidaritate, ca o colectivitate împuternicită, și să revendice sistemele ce ne guvernează societatea… prin redobândirea sentimentului de suveranitate ce ne guvernează cu adevărat pe fiecare din noi.
Nu este o cale ușoară și da, în plan colectiv avem în față o călătorie „interesantă”… dar este de o importanță vitală ca aceia care au ochi de văzut să nu piardă din vedere tabloul de ansamblu, despre motivul pentru care suntem aici și despre rezultatul final. Având perspectiva corectă, acest moment crucial este de fapt favorabil, un semn clar că aceia care ancorează de atât de mult timp lumina pe această planetă, au obținut în sfârșit dovada fizică incontestabilă a venirii Sursei pe pământ, determinată de criza inevitabilă de vindecare, ce ne este cu siguranță rezervată.
Știm asta pentru că foarte mulți dintre noi au trecut prin același proces, în plan personal. Dacă citiți aceste rânduri, e foarte probabil că împământați treptat lumina Sursei prin corpul vostru încă de la începutul Ciclului Galactic (potrivit calendarului mayaș), din 1999.  Și nu mai trebuie să vă spun cum a fost viața voastră de la inițierea acelor coduri de lumină crescândă. �� �� 
Avantajul dualității este următorul: dacă n-am fi avut niciodată conflictul, nu ne-am fi împuternicit niciodată Sinele să o transceandă. Iar acum ne așteaptă același dar și aceeași binecuvântare… pe întreaga omenire și întreaga lume, în general. Și este o adevărată binecuvântare.
Cei care în prezent își încheie jocul karmic/cauzal pur și simplu au făcut alegerea de a merge primii, au încheiat contractul de a-i aduce lumii lumina, pentru ca toți ceilalți să fie părtași la ea… iar acum, că ea este în mod clar aici (fapt dovedit de umbrele remarcabile proiectate de lumina incredibilă), există o parte din noi care este în sfârșit gata să accepte… să lase hățurile luminii de care ne-am ținut atât de strâns, să se abandoneze total (în credință) dezvăluirii exterioare a unui volum FOARTE mare de muncă interioară.
Acea lumină pe care am purtat-o continuu, tăcut și exclusiv este acum peste tot în jurul nostru, scoțând în evidență tot ce nu este IUBIRE… ceea ce înseamnă că nu ne mai revine doar nouă să suportăm povara. Iar de aici va rezulta foarte multă libertate.
A părut ca și cum ați crezut că o veți suporta? Poate că nu. Fiți însă siguri că… anul acesta este un an de strădanii extraordinare atât pentru colectivitatea în curs de înălțare, cât și pentru masa colectivă, căci vor avea loc schimbări incontestabile la fiecare nivel al omenirii.
Nicio persoană, niciun loc sau lucru nu vor rămâne neatinse pe măsură ce noul an își stabilește ritmul pentru următorii 9 ani de transformare umană extraordinară și progres, precum și atunci când vor ieși la lumină unele revelații uluitoare despre compoziția reală a sistemelor lumii… și care vor fi supuse unei analize publice considerabile.
Va fi un an de schimbări rapide și surprinzătoare, dar cu un substrat de stabilitate în timp ce custozii adevărați ai noului pământ vor cârmi în siguranță această extraordinară navă albastră, în adâncurile necesare pentru a descoperi în plan colectiv noi oceane.
Datorită a tot ceea ce am făcut în ultimii 9 ani pentru a ajunge la acest moment, din înalturi se revarsă foarte multe binecuvântări, foarte multe ființe (galactice, angelice, maeștri înălțați etc.) ni se alătură (în meditație și alte feluri) pentru a comemora acest/această ciclu de creație/an/ocazie special/ă… nu pentru că începem un an nou, un ciclu nou, o viață nouă, o lume nouă… ci pentru că inaugurăm un mod cu totul nou de a FI om.
Iar asta începe ACUM.

Conștiința noii lumi



Deși viața de pe pământ ar putea arăta orice altceva, evenimentele din lume încep în mod categoric să reflecte conștiința lumii noi.
Nu este o întâmplare faptul că acest nou ciclu de creație debutează cu noul președinte al Statelor Unite, un președinte care, prin însăși firea lui, precipită un grad imens de polaritate și dezbinare. Dar atenția publică concentrată asupra divizării incită deja opusul ei unit, precum marșul masiv al femeilor, declanșat ca răspuns… marș ce a reunit sexul, rasa și religia drept UNUL, pentru a face o declarație mondială despre identitate și nu despre diferențiere.
După cum văd eu lucrurile, extraordinara revoltă împuternicită a divinului feminin în întreaga lume, ca răspuns la pângărirea lui fățișă, reprezintă în mare parte scopul acestui proces de alegere și al acestei președinții… să provoace (prin instigare) revenirea echilibrului energiei latente a Mamei cosmice, cu un memento foarte răsunător despre adevărul referitor la Forța ei puternică: că uni-versul în Sine se manifestă prin vehiculul Mamei.
Energia Mamei cosmice nu are nimic de-a face cu sexul uman, ci este baza prin care ORICE formă de viață este făcută vizibilă.
În lumea de jos, întoarcerea Mamei se va desfășura în mod categoric într-o manieră polarizată (bazată pe sex), prin eliberarea karmei colective care în prezent este gata de exprimare fizică, dar înțelegerea superioară este că femininul divin constituie instrumentul oricărei creații… că orice formă se naște din spirit făcut materie… iar acum cere înapoierea locului ei de drept pe această planetă, în timp ce noi, la nivel colectiv, chemăm această energie sacră înapoi pe pământ.
În polaritate, nu poți avea protagonistul (eroul) fără antagonistul lui (ticălosul), așa că frumusețea reală din acest proces este că Donald Trump asigură ocazia și platforma necesare pentru ca oamenii să-și recupereze puterea… să finalizeze actul de recuperare necesar pentru a reechilibra energiile masculin-feminin pe planetă… deși în realitate aceste energii au fost deja reechilibrate, ele se desfășoară în prezent ca răspuns la acea reechilibrare, în lumea fizică.  Altfel spus, Trump (ca oricine altcineva) își face de minune treaba.
Din perspectiva dimensională mai înaltă, toate evenimentele ce se desfășoară sunt inițiate de activarea și ancorarea conștiinței lui Christos, prin cei care au atins în interiorul lor starea de uniune masculin-feminin, prin uniunea mistică. Cantitatea foarte mare de lumină ce va continua să se instaleze în fisurile cele mai ascunse, pentru a lumina fiecare centimetru pătrat din viața de pe pământ, este realmente un testament al uniunii divine ce are loc la cei aflați în prezent în curs de înălțare.
Nu toate sunt frumoase și este clar că intrăm într-o perioadă de frământare crescândă, dar cuvântul cheie de acum este categoric crescând… și nu frământare.
Trezirea a foarte mulți oameni va aduce o atenție extra-ordinară aspectelor inconștiente din viață și societate. Acestea sunt lucrurile pe care le prevestește acest nou ciclu de creație… nu distrugerea și haosul, ci mișcarea rezultantă din ele.
Este doar începutul erei Vărsătorului, momentul de a rechema divinitatea pe pământ, recuperând adevărurile spirituale pierdute de foarte mult timp.
Faptul de a fi martori la revolta a atât de multor oameni, atât de devreme în acest an, stabilește precedentul pentru următoarele 11 luni (și mai departe)… literalmente în ziua ÎNTÂI a noii președinții și în acest influent an UNU, vedem prinzând viață aspectele vibraționale ale numărului 1: noi începuturi, creație, independență, uni-citate, UNITATE, motivație, inițiere, progres, ambiție, voință, pionierat, energie pură, forță, activitate și vitalitate, conducere de sine, asertivitate, inițiativă, organizare etc.
A ne trezi cu adevărat din adâncurile inconștienței nu este ceva ce se poate petrece fără perturbații… cunoaștem foarte bine beneficiile lor extraordinare și ceea ce ne-au adus în călătoria noastră de revendicare. Același lucru e necesar și pentru mase, căci sunt foarte mulți care încă nu știu deloc ce se întâmplă de fapt acum și de ce.
Acestea fiind zise, mizele sunt mult mai mari acum. Însemnând că în acest nou ciclu de creație, aceia care încă sunt inconștienți se vor trezi într-un ritm mult mai rapid… fiecare convingere va fi pusă la încercare în maniere tot mai provocatoare, pe măsură ce programul realității 3D este perturbat mai repede și mai profund. Singura scăpare de haos și intensitate va fi să ne deschidem spre conștiința mai înaltă, însemnând că fiecare ființă umană (conștientă sau nu) va trebui să se abandoneze Sinelui ei superior, pentru a-și ușura suferința. Și acesta e tot scopul.
Toți cei care nu reușesc să-și amintească adevărul experienței încarnării lor vor fi înghiontiți în repetate rânduri să-și pună întrebări despre tabloul de ansamblu, în săptămânile, lunile, anii următori, întrucât lumina de pe pământ crește atât de mult și strălucește atât de puternic, încât în curând nu va mai rămâne loc unde să se ascundă adevărul.
Mi se explică că pe măsură ce intrăm în următorii patru ani în special, vor fi foarte multe schimbări ce vor face apel chiar și la persoanele cele mai izolate din cadrul omenirii, toate acestea cu scopul de a-i face pe oameni să le pese… pentru a-i trezi din coma complacerii… pentru a stârni îndeajuns de mult focul interior care să motiveze schimbări reale. Atunci când unui număr suficient de oameni îi va păsa de binele tuturor, va veni schimbarea spre binele tuturor.
Asta îmi amintește de una din vorbele mele preferate aparținând lui Dr. Seuss… cu un mesaj atât de simplu și cu un adevăr atât de profund:
„Dacă cuiva ca tine nu-i pasă extrem de mult, nimic nu se va ameliora. Nu.” 

Separarea oficială a lumilor



Cam de pe la mijlocul lui decembrie, observ ceea ce pot doar defini drept o scindare definitivă între lumi… o separare distinctă între hologramele/programele realității 3D și 5D… deși la momentul respectiv nu știam prea exact ce văd. Când am început să transcriu raportul a venit fraza de mai jos, care mi-a confirmat viziunile:
În acest sens, aflați că veți ajunge să observați că în ființa voastră există o ruptură, o finalizare a separării lumilor care face ca experiența 3D să pară precum visul care de fapt este, în timp ce experiența 5D va deveni tot mai lucidă, vie și clară.
După cum deslușesc eu lucrurile, cei care și-au închis toate contractele karmice în dualitate, în mod clar și oficial s-au separat de ceea ce CSP (Consiliul Suprem Pleiadian. N.tr.) numește „matrice falsă”. Această separare de lumea duală le oferă celor care s-au pregătit, pe ei și corpurile lor, capacitatea de a se elibera total de orice atașament (emoțional) de lumea în curs de destrămare și de cei care încă locuiesc în ea.
Această distanțare – în lipsa unui cuvânt mai bun – de programul realității în curs de destrămare nu înseamnă o lipsă de conexiune sau compasiune, ci un strat real de IUBIRE universală, ce ne face să fim  detașați într-un mod plin de compasiune, ca martori la toate treburile lumii. (la. marele. fix. ��) În mod ironic, deconectarea e cea care ne va permite în final să avem legături mai profunde cu lumea, să fim mai mult o parte din societate din nou. În ultimă instanță, ea dă naștere perspectivei necondiționate ce va fi responsabilă de schimbarea lumii fizice (mai multe pe tema asta în secțiunile de mai jos), așa că aveți grijă să nu confundați această perspectivă de observator (entitate terță) cu împietrirea.
Starea de a fi neafectat de ceea ce se întâmplă în jur este de fapt definiția transcendenței:
Transcendență. Substantiv – existență sau experiență mai presus de nivelul normal sau fizic.
Separarea de lumea inferioară nu înseamnă deloc separare între Sine și Sursă/sine și ceilalți și nu este nici rezultatul faptului de a fi insensibil…  dimpotrivă, și am mai spus asta, ea este rezultatul simțirii fiecărei emoții omenești până în punctul în care am neutralizat-o… am transcens densitatea, dar și polaritatea (extremele) emoției. Citiți: categoric că ne-am făcut munca pentru a ne afla în acest spațiu ocrotit și Dumnezeu știe că l-am dobândit.
NOTĂ: Dacă constatați că încă sunteți atașați de lumea în curs de destrămare, ceva personal nerezolvat cu ea în orice caz… și este totdeauna personal… să știți că lumea va continua să pară foarte reală (chiar dureroasă) atât timp cât încă mai aveți în voi emoții de densitate joasă (rănire). Așa lucrează hologramele – rezonanța personală creează/proiectează iluzia că o realitate e reală, pentru a ne convinge de frecvența la care suntem acordați. (Mai multe pe tema asta în CAL/Creează ca IUBIRE: http://thinkwithyourheart.com/products/create-as-love-be-the-force-e-course/). Spre exemplu, dacă încă mai avem în noi energia victimizării, vom folosi toate informațiile/comunicarea/exper iențele din lumea înconjurătoare pentru a ne dovedi veridicitatea acelui „adevăr” de care suntem convinși în virtutea propriei răniri. 
Acelora dintre noi care au ieșit din acea lume (conștiință) dizarmonioasă și au intrat mai plenar în experiența armonioasă unificată (conștiința lumii noi), lumea 3D li se va părea din ce în ce mai mult un spectacol ce se estompează… de parcă ar urmări un film (3D) în care ea arată și pare reală… dar de îndată ce ne dăm jos ochelarii își pierde imediat claritatea.
De fapt, ambele realități sunt la fel de reale pe cât sunt de ireale… pentru un creator conștient întrebarea este mereu următoarea: care iluzie aleg să o însuflețesc? Cu care realitate sunt aliniat vibrațional? Iar acest lucru va fluctua. Până n-o va mai face.
Sarcina noastră în acest an și în continuare va fi să ne ținem ochelarii 3D în buzunarul din spate și să privim în acea lume dacă/atunci când suntem chemați s-o facem… când suntem dornici… când ne este în vreun fel de folos. Nu pentru că „gândim că ar trebui sau trebuie”, ci pentru că o dorim în mod legitim. În lumea aceea nu există nimic cu sau din care să creăm, dar totodată nu suntem separați de acea lume, așa că anul acesta vom lucra ca să echilibrăm arta FIInțării… în lumea NOASTRĂ din cadrul lumii.
Și este un lucru foarte nou… pentru noi toți, pentru omenire în general, chiar și pentru pământ. La asta se referă întregul experiment al noului om și acesta e motivul pentru care atât de multe sisteme stelare se află aici pentru a fi martore la lucrurile extraordinare… și deocamdată necunoscute.
Da, toți suntem UNU, dar cu siguranță că nu toți avem aceeași experiență despre UNItate. Odată ce suntem cu susul în sus, este important (pentru starea noastră de bine vibrațională) să facem tot timpul deosebirea dintre lumi. Responsabilitatea noastră este să rămânem acordați în unitate și să ne eliberăm continuu de orice atașamente (gânduri/sentimente/judecăți) care ne țin în polaritate și legați de cicluri și creații din trecut.
În timp ce lumea trece prin transformările ei necesare va fi nu numai de primă importanță să rămânem pe banda noastră (5D), dar și obligatoriu pentru sănătatea noastră cristalină. Însemnând că, cu cât vibrația ne devine mai rafinată (pură), cu atât mai puțin putem să ne expunem la/să ne concentrăm pe realitățile inferioare. Fiecare ființă de pe pământ are de jucat un rol diferit în jocul final, dar atunci când atingem stări de conștiință suficient de înalte nu putem gestiona (în mod responsabil) frecvențe mai joase în câmpul nostru, fără să nu producem o scindare în complexul nostru minte-corp.
Așa că da, lumea 3D va deveni pe alocuri dificilă… și vor fi momente în care se poate să întreținem gânduri bazate pe frică, ce ne conving să credem pentru o clipă în acea realitate… să credem că poate ne sunt luate drepturile sau că ne este amenințată securitatea… dar în mare măsură știm mai bine cum stau lucrurile. Așa că vom fi chemați, ni se va cere iar și iar să ne păstrăm luciditatea… să ne amintim de adevărul puterii noastre asupra tuturor celorlalte.
Pentru aceia dintre noi care și-au petrecut ultimii zece ani primind bucurie din interior și creându-și viața de pe poziția guvernării și sustenabilității Sinelui, acea realitate nu ne va influența în moduri  potrivnice.
Atunci când ne trăim viața potrivit legii vibraționale, știm că singura siguranță reală care ne este dată în viață este rezonanța personală purificată… că cu cât ne este mai înaltă vibrația, cu atât mai puțin discordantă ne este viața… că atunci când ne aflăm în IUBIRE suntem ocrotiți tot timpul și în toate felurile.
Numai atunci suntem cu adevărat într-un loc sigur.

Viață 5D – lume 3D



Vorbesc încă din 2012 despre conceptul de „a trăi o viață pentadimensională într-o lume tridimensională”… care este de fapt un alt mod, mai modern, de a spune „în lume, dar nu din ea”. Anul acesta vom anima acel concept, căci el prinde viață într-un mod foarte real.
Întrucât ne detașăm de lumea 3D și, simultan, ne implicăm totuși mai profund în ea, mulți dintre noi vor petrece o bună parte din 2017 pregătind fundația pentru ce înseamnă asta pentru noi, individual, și în ce fel se va traduce la nivel colectiv, pe parcursul următorilor 9 ani.
Anul acesta prioritatea noastră va fi să continuăm să ne întrupăm, dar și să adoptăm conștiința noii lumi, să o aducem la viață, ca să spun așa, prin crearea inspirată de noi realități generate de stări de conștiință noi… în esență pentru a le face disponibile tuturor celor care aleg calea mai înaltă.
Iar potrivit celor din CSP, noul nivel al cooperării noastre cu lumea… deschiderea spre calea mai înaltă din cadrul formei inferioare… se va dovedi destul de interesantă:
Aflați că va exista un strat al experienței 5D în care veți fi ancorați, ATUNCI CÂND vă angrenați în lume, în general.
Aceasta va fi o nouă aptitudine de dezvoltat pentru cei iluminați, căci vă veți valorifica mai din plin experiența în lumea 3D, din conștiința 5D.
La acestea adăugăm faptul că va fi o experiență unică pentru cei aflați la cârmă, căci chiar dacă conștiința de nivel christic a fost, în principiu, disponibilă pe planetă de mii de ani, foarte puțini au activat codurile necesare întrupării ei.
Acum acest fapt devine o realitate pentru toți, iar cei care au fost aici la început se întorc pentru a duce acest lucru la bun sfârșit.
Da, adresându-ne tuturor fraților și surorilor din constelații de pretutindeni, despre voi vorbim… voi, cei care ați revenit în acest moment pentru a vă împlini promisiunea făcută pământului.
Și acesta e punctul în care aduceți în prim plan potențialul deplin al omenirii, revenind pentru a deveni exemplele divin-umane pentru toți cei care au ochi de văzut. Cu siguranță că vor fi și unii care nu vor putea vedea încă adevărul, dar pentru cei care pot, voi SUNTEȚI adevărul.
Atunci când începeți să TRĂIȚI acel adevăr, foarte multe se vor schimba atât în interior, cât și în jurul vostru, căci lumea nouă în care trăiți și pe care o creați nu provine din reticența voastră, ci dintr-un mod cu totul nou și curajos de a exista într-un trup, pe pământ.
În acest sens, noi declarăm că ceea ce cândva a fost instabil, acum se va stabiliza în voi, căci descoperiți pentru prima oară în natura voastră extrem de sensibilă, faptul că viața pe pământ devine un loc sigur în care să fii.
Da, imaginați-vă ironia acestui fapt! Chiar când lumea pare a se întoarce de tot cu susul în jos, voi… cei christificați… vă întoarceți complet cu susul în sus!
Și de bună seamă că așa a fost planificat, întrucât legea polarității atât de mereu prezentă în lumea duală impune ca lumina voastră să cerceteze întunericul.
Aceasta este însă iluzia… trucul oglinzii care e dualitatea… și da, toți sunteți aici ca să mențineți spațiul, să mențineți lumina necesară pentru a lumina întunericul… dar mai întâi de toate sunteți aici pentru a reprezenta uniunea acelei polarități, întrucât ea există dincolo de dualitate.

Ieșirea din timp



Pe cei aflați în fruntea conștiinței noii lumi, ce mai an îi așteaptă!
Deși, în mod ironic, nu mai este o perioadă de a „aștepta” ceva, întrucât îl ancorăm aici pe ACUM, iar acest moment este acum în totalitate cel care îl creează pe următorul. Creația nu mai este un amestec de polaritate, de trecut și viitor… cele două linii temporale s-au contopit în fiecare moment de ACUM al nostru, într-un mod ce elimină atât conceptul de trecut, cât și curiozitatea cu privire la viitor, venită din minte… căci în unitate, în uniunea inimii-minții divine, niciunul din ele nu există cu adevărat.
Prin urmare, pe măsură ce începem să ne desfășurăm călătoriile noi-nouțe (dar create anterior) din acest an, o facem dintr-un loc al prezenței pure… dintr-un loc al întregirii interioare ce se va traduce la rândul ei într-o lume care este în sfârșit întreagă. Asta nu înseamnă că nu va mai fi multă muncă de făcut, căci în mod sigur sunt FOARTE multe de făcut… ci că acum această muncă va veni dintr-un loc al cunoașterii faptului că munca e deja finalizată… că doar creăm din nou aceste finalizări, în lumea din jurul nostru.
Mergând înainte, sarcina noastră reală este să ne amintim acel plan scris dinainte, cu cât mai multă exactitate posibilă.
Iar în felul acesta va exista pace.
Veți crea în tihnă acum, pentru că aceia care și-au încheiat sejurul karmic își vor fi pierdut senzația lăuntrică de a ‘lucra contra unui cronometru’ care de fapt n-a existat niciodată, dar care a fost atât de puternic programat în matricea celulară legată de dimensiunea a 3-a, încât ați fost presați din greu să vă eliberați de această noțiune  iminentă de a ‘nu mai avea timp’.
Prieteni dragi, acela este un lucru care acum ține de trecut, căci ‘timpul’, așa cum îl știți, e doar o frecvență  a undelor cerebrale… la care vă acordați sau, să spunem, acum deveniți receptivi la o undă mai înaltă.
Pe măsură ce reușim să ieșim din timp, din realitățile pre-programate ce ne împiedică să străpungem bariera oricăror percepții autoimpuse de limitare, reușim de asemenea să spargem tiparul geneticii noastre umane (inferioare), legată de o descendență ce nu mai servește evoluției omenirii. (adică sclava ceasului biologic)
Atunci când corpului îi este oferită conștiința unificată, el se eliberează de dependența de timp, fiind în schimb redirecționat spre ‘ceasul timpului uni-versal’, ca să spunem așa… al susținerii eterne și restauratoare a cosmosului.
A ieși din timp mai înseamnă a trece de la un ciclu (liniar) al învățării (inconștiență), la un nou ciclu al reamintirii (conștiinței)… amintindu-ți ce înseamnă să fii real în mod autentic și divin, în fiecare moment de acum, și cum să efectuezi schimbări personale și colective, din acest loc prezent al adevărului.
Potrivit Consiliului, această perioadă de transformare rezervă multe lucruri în acest scop… începând cu un nou mod „atemporal” de a percepe viața pe pământ. Această nouă percepție atemporală este rezultatul eliberării noastre de matricea falsă, dar mi se spune că până vom dobândi cunoștințe de bază și un cadru necesare pentru a funcționa în cadrul acestei noi frecvențe a undelor cerebrale, timpul va deveni mai neregulat ca de obicei.
Pe măsură ce ne îndreptăm treptat atenția din nou în afară, după 9 ani de concentrare intensă spre interior… de extindere a viziunii noastre lăuntrice pentru a simți Sinele ca Sursă, drept fondatorul tuturor realităților și liniilor temporale… vom ajunge să înțelegem multe lucruri, într-o lumină nouă. Unele din ele vor avea o mare relevanță pentru „viitorul” nostru, dar asta se va arăta doar celor care au ochi de văzut, pe măsură ce se naște mintea superioară, ea fiind prima care să accepte conștiința nouă, atemporală.
Această „concepție nouă” despre o lume aparent veche e cea care o va transforma într-un final… întrucât cei care pot vedea numeroasele straturi ale creatoarei multidimensionale în afara timpului dau acum viață realizărilor necesare pentru a crea o matriță cu totul nouă… pentru un nou pământ… venită din noul plan… pentru o nouă omenire.
Am adăuga faptul că acest plan ‘nou’ este de fapt extrem de vechi, căci el a fost creat înainte de începutul „timpului”. Când a luat ființă timpul, a apărut și separarea voastră de Forța vieții veșnică și susținătoare, căci timpul arăta că va exista atât un moment de început, cât și unul de sfârșit.
Acum și pe măsură ce treceți în lumea nouă și la noul mod, timpul ca și concept nu mai are relevanță asupra creației, așa cum ați știut.
Căci pe măsură ce intrați în lumile autorității voastre înălțate, timpul va deveni doar un alt nivel al jocului… un joc în care veți începe în sfârșit să vă JUCAȚI!
Nemaifiind legați de timp, acum începeți să aveți o relație nouă cu lumea, din punctul și din percepția TOTULUI veșnic.


Ochi noi pentru viață nouă



Începem acest an nou/ciclu nou în câmpuri noi ale conștiinței, nemaiatinse până acum… indiciu despre upgradările fizice și metafizice (3D) la nivelul ochilor/sinusurilor… conștiința ce ne va guverna noile percepții despre viață, cu ajutorul unui strat al adevărului cosmic. Această viziune nouă este la fel de literală pe cât e de metaforică, întrucât claritatea nemaipomenită a minții dă naștere la claritate în gândire, dar și la o vedere fizică foarte clară.
Priveliștea văzută de pe aceste culmi noi ale conștiinței (christice) face ca lumea să arate foarte clar… o rezoluție foarte înaltă… în care  culorile apar pe măsură ce se deschid straturi (dimensiuni) noi ale realității, iar percepția noastră despre adâncime devine mai profundă, pentru a face experiența 3D să fie într-un mod mai viu 5D. Pentru ochi e o delectare să poată vedea atât de multe… gândiți-vă la: Candy Land (joc. N.tr.)… e ca și cum viața s-ar însufleți și tot ce-ar conține ea ar sclipi sau ar vibra împreună cu esența ei creatoare pură. (Să știți că nu sunt în mod categoric euforică.)
Evoluăm într-o manieră nouă în noi înȘine, iar toată această renaștere începe cu mintea, cu percepția noastră, cu noua noastră perspectivă de Sine ca Sursă… care ne modelează lumea, căci așa cum ne vedem pe noi înȘine, vedem și lumea. Cei care se pot vedea pe Sine drept IUBIREA care SUNT în mod intrinsec, vor începe să vadă lumea în această nouă lumină radiantăȘi ce mai priveliște de văzut… la modul propriu.
Nu este ca și cum n-ați mai vedea umbra, ci nu veți mai vedea umbra din interiorul ei.
Da, acesta e doar începutul, și pe măsură ce veți finaliza upgradările programării, iar hardware-ul vă va fi total conectat la sistemul noii realități, veți dobândi de asemenea o perspectivă fără precedent asupra lumii noi, datorită conștiinței noii voastre lumi.
Dacă aveți străfulgerări ale priveliștii acestei noi lumi, veți ști… fără doar și poate… că ați văzut proverbiala lumină. Este realmente ca și cum ați privi creația vieții prin ochii Creatorului… cu IUBIRE și uimire totală… detașare, frumusețe și beatitudine întrețesute în toate straturile și în tot ce înseamnă viață… fără excepție. Această perspectivă nouă apare ca mirajul dintr-un deșert… pe neașteptate, din senin și, se pare, în mijlocul zbuciumului puternic.
Și asta pentru că este realmente un strat al luminii, care nu îndepărtează nimic, ci doar adaugă mai mult (dimensiune) la ceea ce este… este doar un alt strat al realității perceptuale ce devine vizibilă și în final manifestată. Iar în timp ce coboară asupra noastră, și noi luminăm proiecțiile noii realități, pentru a le etala, astfel ca lumea să le vadă prin intermediul creațiilor proprii, izvorâte din noile noastre conștientizări și percepții.
Întrucât noi înșine schimbăm perspectiva, de la o întreagă descendență umană impregnată de eoni de frică și divizare, la una a IUBIRII și unității… NOI devenim ochii noi datorită cărora viața nouă poate să fie văzută și să ia naștere.
În acest sens, recomandăm ca fiecare dintre voi să folosească ultimele zile din această lună pentru a-și valorifica noul mod de a vedea, de a percepe viața într-un mod nou, astfel ca să puteți începe creațiile noii voastre lumi din acest loc de claritate fără egal, ce va aduce o nouă înțelegere a vieții voastre, a chemării voastre și a modurilor în care împletiți acele două esențe într-O tapiserie a experienței noii vieți.
În timp ce așteptați să fiți informați de matricea voastră mentală Superioară, încurajați de asemenea mediul potrivit să creeze cu succes din ea.

Anul acesta va fi un început important al unui ciclu important de creație divină autentică. La acestea noi spunem să aveți grijă ca fundația să vă fie bazată pe Adevărul a cine sunteți, în toate privințele.


Împământarea scopului divin



Foarte devreme în acest an, mulți vom ajunge la alinierea cu scopul nostru de nivel divin/galactic, într-un mod mult mai împământat… ce va aduce multă abundență vieții și creațiilor noastre.
Acest nou an (1) inițiază următorul ciclu de creație de 9 ani, însemnând că 2017 va fi decisiv pentru stabilirea de noi surse de venituri, ce ne vor susține următorul nivel de exprimare a scopului divin în lumea fizică… pentru următorii nouă ani.
Va fi deopotrivă un proces de construire și o dezvăluire a noului potential, întrucât avem acum toate instrumentele necesare pentru a crea gradul de prosperitate necesar ca să ne cunoaștem natura reală abundentă a sinelui autentic. Un aspect important, în special în acest an, va fi… fondarea de noi structuri care să ne susțină noul nivel de conștiință și alegerea de a ne umple viața doar cu lucrurile ce reflectă acea conștiință.
Pentru cei care lucrează în direcția transpunerii în realitate a scopului de nivel mai înalt, acesta este anul în care esența voastră divină, expresia autentică, nediluată a adevărului vostru, va satisface o nevoie mai importantă în lume.
Va fi un alt an în care vom întâlni noi oameni, proiecte și locuri ce ne vor ajuta să ne îndeplinim planul divin (partea noastră unică din planul Raiului pentru pământ), dar anul acesta avem fructele în curs de coacere a ultimilor 9 ani de muncă, care să ne susțină în îndeplinirea planurilor personale.
În acest sens, aflați că ceea ce creați pornind din interiorul vostru va fi deopotrivă necesar și respectat, căci următorul val de suflete ce se pregătesc pentru creațiile voastre, așteaptă în cumpănă, ca să spunem așa, pregătindu-se să se deschidă spre adevărul cosmic pe care este atât de necesar să-l perceapă în acest moment.
Datorită caracterului atemporal al darurilor voastre în curs de coacere, cei care vă cheamă să ieșiți în față vor fi foarte entuziasmați să vă susțină, în schimbul înțelepciunii și cunoașterii voastre sacre, foarte necesare în acest moment. 
Acesta e un an în care să vă eliberați în totalitate de dogma acumulată cu privire la stigmatele susținerii, căci în interior este întotdeauna disponibilă abundență din belșug, dacă vă deschideți pentru a-i da voie fluxului (Forței) vieții să vă furnizeze bogățiile cerului.
Aceasta a fost întotdeauna Adevărata voastră natură.
Anul acesta, cei care sunt total pregătiți să se elibereze din robia tuturor limitărilor percepute, cu ajutorul prosperității, vor constata că ceea ce a fost cândva un mare zbucium, devine o jucărie nouă cu care să se joace… o nouă conștientizare a faptului că natura autentică a vieții este să ne asigure tot timpul tot ce avem nevoie pentru a ne cunoaște pe noi înșine, în toate felurile.
Mulți au înțelegerea sau cadrul mental pregătit pentru această înțelegere, dar nu reușesc să-și remunereze pe deplin talentul divin. Acesta este un an al momentului adevărului, prin profiting with purpose/faptul de a profita cu scop, an care… pentru cei care au depășit programarea din realitate inferioară cu privire la Sursa veniturilor exclusiv din expresia autentică a Sinelui lor… va oferi ocazii uimitoare de a fonda structuri solide pentru a prospera. http://prosperaslove.com/
Abundența nu este ‘secretul’ maeștrilor, ea este doar un adevăr sacru care de-a lungul eonilor a fost obstrucționat, în scopul de a vă uzurpa puterea de creatori extrem de capabili.
Nu există lucru precum lipsa… exceptându-i pe cei care cred în acele lumi, în acele realități.  În realitate, e foarte nefiresc pentru ființa voastră să îi lipsească ceva… atât de nefiresc, încât e nevoie de multă muncă pentru a vă împiedica să aveți tot ceea ce sufletul vostru dorește sincer să cunoască.
Aflu că în următoarele 11 luni vom avea ocazia să ștergem o serie de convingeri depășite din tot ceea ce ne-a îndepărtat de mărinimia eului nostru DUMNEZEIESC… iar pe măsură ce acele percepții sunt eliberate și înlocuite cu adevăr, vom ajunge să cunoaștem adevărul absolut despre noi înȘine ca creatori.
Căci veți fi martori și veți vedea, fără doar și poate, marele zid al limitării pe care l-ați menținut între voi și tot ceea ce doriți.
Mergând înainte și pe măsură ce vă rescrieți scenariul vieții, bazat pe adevărul Universului vostru, folosiți fiecare clipă de acum pentru a vă rescrie cu adevărat realitatea, așa cum VOI ați fi scris-o… căci în mod sigur ați scris-o.
Este, fără exagerare, „timpul” ca toate bogățiile noastre interioare să se întâlnească cu bogățiile exterioare din lumea materială… dar ca întotdeauna, depinde de noi să creăm căile. Într-un fel sau altul, toți suntem împinși în direcții noi ce duc la exprimarea noilor noastre misiuni. Se poate să nu fie imediat clar, dar aveți încredere în ușile ce se deschid (sau se redeschid), căci ele dețin exact semințele necesare pentru a face să crească proprii copaci ai banilor.


Apariția Forței vieții



Deși perioada de integrare pentru portalul 111 a fost extrem de provocatoare, forța vieții noastre crește în același timp cu rapiditate!
E posibil să fie greu de sesizat, întrucât upgradările celulare și restructurarea constantă au fost deosebit de necruțătoare, în timp ce corpul nostru lucrează din greu ca să se adapteze la aceste frecvențe (ale Sursei) fără precedent, dar exact aceste frecvențe deblochează coduri noi ce deschid noi niveluri ale energiei kundalini/forței vitale.
Am vrea să clarificăm înțelegerea faptului că vibrațiile subtile ale forței vitale, ce s-au răspândit în corpul vostru fizic, cresc acum într-o măsură mai mare.
În esență, asta înseamnă că începeți să vă înțelegeți potențialul biologic ca ființe divin-umane sau ceea ce noi am numi hibrizi umani galactici.
În principiu, corpul nostru va deveni mai plin de energie, pe măsură ce devenim mai întrupați sufletește, așa că focul interior începe să ardă un pic mai tare. (SFINTELE transpirații nocturne). Pe măsură ce deblocăm aceste coduri de nivel nou și punem în libertate mai multă forță vitală, mulți vor ajunge la un stadiu la care corpul va începe să se recreeze pentru a se alinia, a se armoniza cu modelul uman divin (Adam Kadmon).
Din această cauză, e posibil să observați unele schimbări în starea voastră de a fi și în corp:
Această forță vitală a vieții, kundalini-ul vostru ce se ridică, este instrumentul cosmic care sculptează noul corp uman, întrucât sunteți plăsmuiți la propriu din lutul divin.
În acest sens, veți ajunge să înțelegeți într-o perioadă relativ scurtă că trupul vostru începe să manifeste comportamente noi și că metodele voastre vechi de a-l întreține se vor schimba, mai exact, veți avea nevoie să adoptați metode noi de a vă îngriji corpul.
Pentru mulți dintre noi nu va fi o surpriză, de vreme ce renunțăm de ceva timp la metodele vechi/convenționale de a avea grijă de corp… dar la unii această apariție a forței vitale va aduce cu sine noi schimbări și obiceiuri ce vor fi destul de familiare și care vor cere lucruri noi de la operatorul lui.
Pentru cei care pătrund în acest moment mai adânc în potențialul lor biologic real, Consiliul transmite că forța vitală crescândă din corp ne va conduce pe noi culmi ale experienței umane… că atunci când ne conștientizăm adevărul divin, actualizăm concomitent un grad mai înalt al capacității fizice.
Acest grad nou de capacitate derivă atât din sentimentul plenitudinii interioare, din câmpul vostru energetic toroidal de susținere, cât și din activarea noii inteligențe celulare rezultate din alinierea voastră cu noul (corp) tipar al luminii.
Atunci când acest foc sacru își începe noua călătorie, și voi începeți o nouă călătorie, întrucât sistemul corpului vostru creează noile circuite necesare să vă susțină adevărul de ordin cosmic.
De aici vor decurge lucruri noi. Mai întâi de toate, veți ajunge să recunoașteți natura reală a fizicalității voastre, ca sine ce susține corpul de lumină… pe măsură ce vă amintiți să cooperați cu corpul vostru și nu să lucrați împotriva lui, veți ajunge la un grad nou de parteneriat, ce vă va elibera de constrângerile tiparului karmic.
Pe măsură ce acționați la unison cu corpul vostru (de lumină), veți face posibilă eliberarea miasmelor adunate în timpul sejurului vostru în dualitate. Amintirile celulare și amprentele karmice vor începe să dispară pe măsură ce vă deschideți spre geometrii, spre noi câmpuri de lumină și începeți să vedeți cu adevărat prin ochii sufletului vostru.
Ochii sufletului văd perfecțiunea din toate lucrurile, inclusiv din corpul în care trăiți în prezent și, prin urmare… atunci când veți începe să vedeți viața în toată desăvârșirea ei, veți începe să vă vedeți și pe voi, în toată desăvârșirea voastră.
Această desăvârșire nu ia naștere dintr-o stare de așteptare, ci dintr-o stare de acceptare. Acceptarea tuturor lucrurilor face posibile toate lucrurile. Și asta e ceea ce mulți dintre voi vor începe să înțeleagă, pe parcursul acestei perioade de schimbări.

Începând din nou



În final, văd acest întreg an ca pe un an de revenire la eIementele de bază în multe privințe, pentru mulți dintre noi… înapoi la familie, prietenii și relații de toate felurile… înapoi la servicii/cariere și pasiuni… înapoi la viață.  
Odată cu acest ciclu nou de creație, efectiv o luăm din nou de la început, dar de pe o treaptă mai înaltă de pe spirala evoluției. Ne-am petrecut ultimii 9 ani devastați descâlcindu-ne din atât de multe creații denaturate, încât acum, când începem din nou, suntem capabili să o facem realmente dintr-un loc al adevărului… din esența a cine suntem în mod autentic, știind ce este de fapt ‘al nostru’… dar, și mai important, ceea ce realmente nu-i al nostru.
După un ciclu atât de luuung de transformare, e posibil ca multe aspecte ale vieții să ne fie nefamiliare, dar acum suntem gata să avem legături cu lumea într-un mod cu totul nou, din totalitatea a cine suntem. Pe măsură ce ne vom face apariția cu o parte mai mare din noi înȘine, ne vor fi oferite mai multe ocazii de a exersa sustenabilitatea Sinelui, de a ne exersa menținerea luminii, păstrându-ne curate vehiculele (toroidele) de transport, pe măsură ce dobândim aptitudinile necesare pentru a ne menține spațiul 5D în lumea 3D.
Ne-am golit potirul, iar anul acesta începem să ne umplem la loc pe noi înȘine, doar cu ceea ce este adevărat. Acesta e doar primul an din cei nouă ani de concentrare pe noua noastră creație, așa că suntem efectiv încurajați să o facem cu calm sau acceptare, să facem cu adevărat alegeri conștiente clare, ce se aliniază cu inima noastră… alegeri care vorbesc despre noi cei de ACUM și nu din ceea ce a fost.
Acest lucru va deveni mult mai ușor acum, pe măsură ce se destramă vălul separării dintre natura noastră umană și cea divină. Atunci când ne redobândim suveranitatea, ajungem să recunoaștem cine suntem cu adevărat, ne acceptăm sentimentul real de Sine cu atât de multă autoritate și încredere, încât efectiv schimbăm mecanica hologramei vieții, pentru a ne angrena realitatea, ca răspuns la acea autenticitate absolută.
Această restructurare a matricei personale ne va permite în final să trăim viața prin intermediul IUBIRII și nu a „lecțiilor”, a bucuriei și nu a adversității, în timp ce interacționăm cu capacitatea noastră de a atrage experiențe noi de unitate, prin alinierea sufletului și nu prin polaritate… și nici prin legea cauzei și efectului care o guvernează… amintindu-ne în fiecare clipă că suntem cu adevărat liberi să creăm ceea ce este în Inima noastră, fără interacțiune karmică.
În final, peste doar câteva zile… după Luna nouă din Vărsător… intrăm în anul nou chinezesc al cocoșului de foc, care va schimba iar energia. Prin urmare nu mă pot abține să nu mă gândesc la „cocoșul din cotețul găinilor” din domeniul politic ��, energia încrezătoare, de trezire, a cocoșului, nu putea fi mai potrivită pentru anul din fața noastră.
Activitatea de anul trecut a maimuței a făcut aproape cu neputință să demarăm ceva… energia anului a fost atât de nefocalizată încât (cuplată cu toate planetele importante aflate în mișcare retrogradă ȘI cu vibrația 9), ei bine, cred că este în regulă să spun că nu a fost un an în care să se avanseze foarte mult. Anul acesta avem categoric mai mult sprijin în spatele nostru, pentru ceva fermitate și menținere a fidelității… pentru a rămâne mai bine concentrați pe creațiile noastre și pentru a adera la o oarecare structură sistematică, ordonată, ce va ajuta ca viziunile noastre creative să prindă viață.
Urez fiecăruia din voi o revenire binecuvântată la minunăția voastră… la abundența voastră deplină… la maestrul alchimist din interior… pentru un 2017 cu adevărat creativ și magic!

,

Lauren

ThinkWithYourHEART.com  ©As LOVE, Inc. 2016 Toate drepturile rezervate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc ca esti alaturi de mine.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LIKE

Etichete

1 (1) 1998 (1) 2 (1) 2012 (66) 2013 (16) 2014 (5) 2015 (5) 2016 (2) 2017 (1) 3 (1) 4 (1) 5 (1) 6 (1) A te iubi (12) Acceptare (2) Access Bars (2) ACTIVAREA KUNDALINI (1) Adamus (6) Adevar? (42) Afaceri (1) Afirmatii (1) ajutor (7) Alexandru Pargaru (3) Aloe Vera (1) Amintiri din moarte clinica (1) Among Us (1) Andrei Laslau (1) Änglavakt (1) Apa (13) apocalipsa (3) Argangheli (3) ARHANGHELUL MIHAIL (1) Asa NU (1) Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii (10) Astrologie (14) Astronaut (1) Augusto Cury (1) Barbara Hand Clow (6) Barbatul si Femeia (8) Bebe Mihaescu (1) bucegi (1) Bunker Roy (1) caini (1) carte (39) Cartoful (2) Castigatorul la (1) ceapa (1) chakre (4) Chakrele Corpului Uman (2) Charlie Chaplin (1) Codul Lui Oreste (6) COMPASIUNE (1) Conspiratia Tacerii (1) Constelatia Pleiadelor (2) copii (36) copiii (13) copiii de cristal (3) crime time (2) cristofor (1) Curs De Dezvoltare Personala (7) Dan Farcas (1) Dan Luca (2) Dan Puric (1) daruieste viata (1) david (1) dedublare (1) Deepak Chopra (2) Dezvoltare personala (267) Dezvoltare Spirituala (72) Dimitrova (1) Dincolo de limite (1) doctor (1) documentar (2) Doneaza (1) doreen virtue (3) Dorinte (1) Downey (6) DR. WAYNE W. DYER (2) drama (1) Drunvalo Melchizedek (3) Echilibrul vorbirii și tăcerii (1) echinoctiu (1) ECKHART TOLLE (7) Eclipsa (4) Editura For You Newsletter (57) ego (3) Elena Cocis (1) eliberare (1) energii (15) Episodul (6) euro (1) evrei (1) evreii au talent (1) extraterestri (11) Fericire (3) film (37) FLP (2) Fotografie (5) frica (5) Furie (1) Gabriela Benchea (2) Gerrit Gielen (1) Greg Braden (1) HIPERSENSIBILITATE (1) Ho’oponopono (3) iertare (10) ingeri (13) ingrijorarea (1) inima (7) Intelepciune (2) intinereste (1) Intoleranta Alimentara (1) Inuaki (2) INUAKI Reptilianul Din Mine (1) Ioan Alexandru (1) ioan vladuca (1) Isus (8) iubire (48) Iustin Narcis Ianau (1) Iustin Parvu (2) James Tyberonn (1) japonia (2) Jennifer Hoffman (27) Johan Brisinger (1) Jordan Duchnycz (1) judecata (1) Kahlil Gibran (1) Karen Bishop (1) Karma (2) Kryon (7) Lauren C. Gorgo (15) Lauren Gorgo (3) lectii (1) luther (1) Magul din Carpati (1) manuscris (1) Manuscrisele de la Marea Moarte (1) Marea Moarta (1) Maria Magdalena (1) Mark Boyle (1) marte (4) Masaru Emoto (1) Matei (32) Maturitate (1) mayas (5) McDonald's (1) medicina (2) mesaj (3) Metatron (1) Michael Nvquist (1) Michael Odoul (3) mierea de albini (2) Minti luminate (1) minune (5) miracol (20) mister (7) Monica visan (2) Mullins (1) Mullins Food Products (1) Muzica (11) Muzica de relaxare (1) Muzica Motivationala (3) Narcis (1) natural (1) naturist (1) Neale Donald Walsch (1) Niculina Gheorghiţă (14) noua generatie (1) Noul val de Iubire (1) Nu e sfarsitul lumii (1) NU vaccinarii (24) nuci (2) Ora Pamantului (1) Oscar Wilde (1) OSHO (28) otrava (1) OZN (30) Pace (1) Pamantul (6) PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (2) parinti (2) Parinti straluciti (1) Paul Ferrini (9) Plansul (1) Plenitudine (2) Poezie (10) portal (1) Portalul Datei Triple (1) povesti cu talc (58) printre noi (1) profesori fascinanti (1) Profetii (7) Psihologie (8) Rai (1) reptilianul din mine (1) Respect (3) ridiche neagra (1) Roma Downey (6) România (28) Ronna Herman (1) Rudolf Steiner (1) rugaciune (2) SaLuSa (35) sanatate (125) Schimbarea (4) Scrisoare (1) Scrisori din Cer (1) secret (1) secrete (2) SENSIBILITATE (1) sfecla rosie (1) Shift (1) siberia (1) Simplificare (1) Sleep Talk (1) Smerenie (1) sms (1) solstitiu (1) Spiritualitate (32) Stephen Covey (3) Sti (1) Stiati ca.... (47) Stima de sine (1) succes (1) suflet (5) Sundar Singh (1) sunet (1) Sunt eu insumi (2) Şi tu poţi fi Supernanny (2) talent (2) Tehnica Bowen (1) Tehnici (2) Tehnici de meditatie (4) Terapia iertarii (3) terapie (3) test (1) Tom Kenyon (9) Traditii (1) Traieste (1) transmisie (39) Triada Eclipselor (3) tunami (1) tusea (1) ufolog (1) Uleiul de cocos (1) Vanga (1) Viata (7) video (62) vindecare (2) vitamina C (1) vitamine (1) Zambeste (1)